O viață în slujba dreptului, a educației și a libertății

Fiecare om își începe călătoria fără să știe unde îl va duce viața. Privind în urmă, îmi dau seama că multe dintre cele mai importante întâlniri și cele mai frumoase oportunități nu au fost planificate. Au apărut atunci când eram pregătit să le primesc.

Am crescut într-o perioadă în care educația era mai mult decât o obligație; era o șansă. Șansa de a înțelege lumea, de a-mi pune întrebări și de a descoperi că dreptul nu înseamnă doar legi, ci și oameni, principii și responsabilitate.

Anii de școală și de facultate au fost anii marilor descoperiri. Nu doar ale cărților, ci și ale profesorilor care m-au învățat că un jurist nu trebuie să caute întotdeauna răspunsurile cele mai comode, ci pe cele mai drepte.

Nu am crezut niciodată că drumul unui om este trasat dinainte. Fiecare alegere deschide alte drumuri, fiecare întâlnire schimbă o direcție.

Astăzi, privind în urmă, înțeleg că nimic nu a fost întâmplător. Fiecare etapă a pregătit-o pe următoarea, iar fiecare om pe care l-am întâlnit a adăugat o filă la povestea acestei vieți.

Poate că acesta este și cel mai frumos lucru pe care îl înveți odată cu trecerea timpului: nu destinația este cea care ne definește, ci felul în care alegem să ne parcurgem drumul.

Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să însoțească aproape întreaga mea viață, acela ar fi, fără îndoială, dreptul. L-am întâlnit mai întâi în paginile cărților, apoi în sălile de judecată, în amfiteatrele universităților, în dezbaterile parlamentare și în dialogul european despre libertate, democrație și drepturile fundamentale.

Cu timpul, am înțeles că dreptul nu poate fi redus la articole de lege, coduri sau hotărâri judecătorești. Toate acestea sunt importante, dar ele reprezintă doar instrumentele prin care o societate încearcă să își exprime valorile. Adevărata măsură a dreptului se vede în felul în care îi protejează pe cei vulnerabili, în echilibrul pe care îl păstrează între libertate și autoritate și în încrederea pe care oamenii o au în justiție.

De-a lungul anilor, am avut privilegiul să privesc dreptul din perspective diferite: ca practician, profesor, legiuitor și participant la dialogul european privind drepturile omului. Fiecare dintre aceste experiențe mi-a arătat că nu există o singură perspectivă asupra adevărului juridic și că dialogul este, de cele mai multe ori, cea mai bună cale de a-l descoperi.

Poate că aceasta este și frumusețea dreptului: nu oferă întotdeauna răspunsuri simple, dar ne obligă să căutăm răspunsurile corecte.

Dacă dreptul mi-a oferit o profesie, universitatea mi-a oferit un privilegiu: acela de a lucra cu tinerii. De-a lungul anilor, am întâlnit mii de studenți. Fiecare generație a venit cu întrebările, neliniștile și speranțele ei.

De multe ori am avut impresia că eu sunt cel care predă. Privind în urmă, îmi dau seama că am învățat aproape la fel de mult de la studenții mei. Universitatea este unul dintre puținele locuri în care viitorul poate fi văzut în fiecare zi.

Întotdeauna am încercat să le transmit că dreptul nu este doar o profesie. Este o responsabilitate. Înainte de a interpreta legea, trebuie să înțelegi omul. Înainte de a susține o idee, trebuie să ai curajul de a o pune sub semnul întrebării. Și înainte de a căuta succesul, trebuie să cauți competența și caracterul.

Adevărata satisfacție a unui profesor vine din momentul în care își vede foștii studenți devenind profesioniști respectați și oameni de valoare.

Educația nu schimbă lumea într-o singură zi. Dar schimbă, în fiecare zi, oamenii care vor schimba lumea de mâine.

Există momente în viața unui om în care profesia întâlnește responsabilitatea publică. Am avut onoarea de a trăi astfel de momente și de a contribui, alături de mulți alți oameni de valoare, la consolidarea instituțiilor democratice ale României și la apropierea lor de valorile europene.

Anii petrecuți în Parlamentul României au însemnat mai mult decât activitate legislativă. Au fost ani ai dialogului, ai căutării echilibrului și ai convingerii că legile trebuie să răspundă nevoilor societății, fără a pierde din vedere principiile care stau la baza unui stat de drept.

În calitate de președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților și participant la procesul de revizuire a Constituției României, am avut privilegiul de a lua parte la dezbateri care au contribuit la definirea arhitecturii instituționale a statului român și la consolidarea parcursului său democratic.

Privind în urmă, rămân cu convingerea că instituțiile sunt puternice nu doar prin legile care le organizează, ci mai ales prin oamenii care le slujesc cu bună-credință și prin încrederea pe care cetățenii o au în ele.

Astăzi privesc această etapă nu ca pe o succesiune de funcții sau mandate, ci ca pe o experiență care mi-a întărit convingerea că dreptul și democrația se construiesc în fiecare zi, prin responsabilitate, prin dialog și prin respectul față de valorile fundamentale ale unei societăți libere.

De-a lungul vieții am înțeles că dreptul nu își găsește adevărata valoare în biblioteci, nici în sălile de judecată sau în marile tratate juridice. Adevărata lui valoare se vede în viața oamenilor. În felul în care protejează libertatea celui vulnerabil. În curajul de a apăra demnitatea umană chiar și atunci când este incomod.

Această convingere m-a însoțit în toate etapele vieții mele profesionale. Am avut privilegiul de a reprezenta România în dialogul european privind drepturile omului și de a participa la dezbateri care au depășit granițele unei singure țări. Am descoperit că, dincolo de diferențele dintre state, există valori care ne unesc și care definesc civilizația europeană: respectul pentru libertate, pentru demnitatea persoanei și pentru statul de drept.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este doar un document juridic. Este expresia unei promisiuni pe care statele și-au făcut-o unele altora și, mai ales, propriilor cetățeni: aceea că libertatea nu poate fi lăsată la voia întâmplării.

Cred, astăzi, mai mult ca oricând, că libertatea trebuie apărată în fiecare generație. Nu pentru că ar fi fragilă, ci pentru că este neprețuită. Iar dreptul își împlinește menirea numai atunci când rămâne în slujba omului.

Întotdeauna am privit scrisul ca pe o continuare firească a dialogului. Uneori dialogul are loc într-o sală de curs. Alteori într-o sală de judecată sau într-o dezbatere publică. Dar există gânduri care au nevoie de liniștea unei pagini pentru a putea fi înțelese și păstrate.

De-a lungul anilor am scris din dorința de a împărtăși experiențe, de a pune întrebări și de a contribui la înțelegerea unor teme care mi-au fost mereu apropiate: dreptul, libertatea, democrația, instituțiile și responsabilitatea pe care o avem unii față de ceilalți.

Nu cred că autorul este cel care oferă toate răspunsurile. Cred că rolul lui este să deschidă un dialog și să îi încurajeze pe ceilalți să gândească, să caute și să își formeze propriile convingeri.

Poate acesta este și cel mai frumos lucru pe care îl poate face o carte: să înceapă o conversație care continuă mult după ce ultima pagină a fost citită.

Am fost întrebat, de multe ori, dacă privind în urmă aș schimba ceva. Răspunsul este simplu: fiecare etapă a vieții, cu bucuriile și încercările ei, m-a ajutat să înțeleg mai bine oamenii și lumea în care trăim.

Astăzi, după mulți ani petrecuți în slujba dreptului, privesc înainte cu aceeași curiozitate pe care am avut-o la începutul drumului. Încă mai sunt cărți de scris, idei care merită așezate pe hârtie și conversații care pot deschide noi perspective.

Cred că experiența are cu adevărat valoare doar atunci când este împărtășită. Iar dacă ceea ce am învățat de-a lungul anilor poate fi de folos unui student, unui tânăr avocat, unui coleg de profesie sau oricărui om interesat de drept, de libertate și de responsabilitatea față de societate, atunci acest drum continuă să aibă sens.

Acest website nu este o destinație. Este un loc de întâlnire.

Un loc în care voi continua să adaug gânduri, articole, cărți și reflecții, convins că dialogul sincer este una dintre cele mai frumoase forme prin care oamenii pot învăța unii de la alții.

Vă mulțumesc pentru că ați parcurs aceste pagini. Și sper ca drumurile noastre să se întâlnească din nou.

Ionel Olteanu